FOTOREPORTAJ. Cum au votat vamaioții și doimaiștii la referendum 2012

Și a venit duminica imnului și a referendumului. Pe la 06.30, când plaja pute a pește mort și a guvide prăjit de seara, și când un fuior de briză înfioară nisipul sărat de trupuri transpirate, un vamaiot matinal cântă sacadat și răgușit „Deșteaptă-te române”; face o pauză, apoi completează neinspirat „și hai la referendum!”. O sută de glasuri răgușite de somn, tutun, alcool și greață îl apostrofează printr-o sută de-njurături întoase pe partea cealaltă.

300 de vamaioți au votat până-n prânz

După ora 08.00, încep să caut pe plajă și prin cârciumile litoralului cele 135 de secții suplimentare de vot, înființate pentru bunul mers al referendumului de „Demitere a președintelui”. Pe plajă nimic, pe tersele abia luate la măturat nimic. Lipite pe stâlpi, xerox-uri cu săgeți de diverse dimensiuni te trimit fie câtre un fast food și ceva „fresh-uri”, fie către niște dependițe, fie direct către plajă.

O iau după săgeți, dau câteva ture pe străzi înguste, furișate printre pensiuni și campinguri abia trezite, ies în locul din care am plecat, beau o apă plată și încerc iar.

O doamnă mă scoate din necaz, mă trimite „pe mâna stângă” până la colț și, pe urmă, „pe mâna dreaptă” încă o sută de metri.
Secția de votare din Vamă e deschisă într-o fostă școală, vopsită și văruită special pentru eveniment. Zece oameni în costume de baie sunt organizați la intrare de un domn cu ochelari. „Pe la șapte și două minute a votat primul nene, de-aici din sat. Hotărât om. Pe urmă a votat omul ăsta de la jandarmerie, paza, noi”, îmi spune bărbatul, dintr-o răsuflare. „Da, da. Noi am votat și pe urmă dânșii”, confirmă spontan omul de la pază.

E aproape 10.00, soarele dogorește infernal, electoratul transpiră abundent și face poze sexi cu secția de votare. Îl întreb pe om dacă are habar câți oameni au votat până-n prânz. Dispare un timp, apoi apare semioficial. „Cam 250… Hai, să fie 300″ zice. „Da, cam la 300″, zice și jandarmul. Atunci așa rămâne, 300, zic și eu și plec mai departe.

În fața secției, prind din urmă patru tineri. „Am votat, DA. Nu-mi place de niciunii, dar parcă prea a stat mult ăsta, opt ani. Să ne mai lase!”. Ca un ecou, prietena lui, îndrăgostită, reverberează sentimental, fixându-l cu ochi apoși. „Păi da, nu?! Să ne mai lase!”. Pe bordură, alți doi tineri beau lung o cafea scurtă. „Da, am votat” răspund în tandem. „Ce-i reproșați președintelui?” întreb. „Nimic!”, zice tandemul, aproape moțăind. „Cum nimic? Păi, atunci…”. „A nu, că noi suntem cu Băsescu”, „Cu Băsescu, da”, vine ecoul. „Cu Băsescu?!”, zic.

Altfel, plaja plină. Lumea zace, răpusă de căldură, la soare.

La 2 Mai, 900

La 2 Mai, lucrurile sunt și mai organizate. Școala în care sunt deschise trei secții de votare, „ca să meargă treaba uns, să nu piardă oamenii soleiul”. Pe hol, între secții, două polițiste de la locală, în uniformă, trei oameni de la pază, patru jandarmi în civil. Trei votanți, ici, patru dincolo… Liniște, disciplină, aer condiționat, regulamentar. Un civil mă ia în primire și îmi spune că nu pot sta prea mult pe-acolo. Apoi mă ia în primire o șefă de comisie și îmi spune că n-am acreditarea care-i trebuie dumneaei și mă trimite mai departe.

După negocieri imposibile și inutile, aflu de la o doamnă foarte amabilă, tot șefă de secție, că până la ora 12.00 au votat, aproximativ, 300 de oameni de comisie – cu totul 900. Și cu 300, conveniți cu omul meu din Vamă, 1.200.

Cum merg către ieșire mă abodează o voce discretă. „Nu fiți supărat. Toți sunt de-ai lor. Toți cu ochii pe noi. Am venit, ce să fac… E satul mic. Te cunoaște ăștia. Am și eu o prăvălie. Ieri a venit garda și ne-a cârpit. E foame de bani, băieți…” zice și trece pe lângă mine, ca și când nimic nu s-ar fi-ntâmplat. Mă uit perplex, în urmă, și revin la gândurile mele. 1.200, la prânz. Nu știu dacă e rău sau bine pentru referendum, dar plajele pline de lume îmi spun că turismul de week end și-a revenit.